Art. 22 Aspecte financiare
Comentarii |
|
Aspecte financiare
Art. 22
(1) Bunurile aflate în dotarea forţelor armate, distruse, degradate sau pierdute pe timpul executării misiunilor şi operaţiilor în afara teritoriului statului român, se scad din evidenţa contabilă, potrivit prevederilor legale şi procedurilor aprobate prin ordin al ministrului apărării naţionale.
(2) Bunurile a căror aducere în ţară costă mai mult decât valoarea de inventar actualizată a acestora pot fi valorificate ori donate autorităţilor/comunităţilor locale sau organizaţiilor neguvernamentale din zona de operaţii, în conformitate cu normele stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi bunurilor aflate în gestiunea misiunilor permanente care îşi încetează activitatea, în situaţia în care nu sunt solicitate pentru a fi transmise fără plată la alte instituţii publice.
(4) Sumele obţinute din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (2) şi (3) vor fi reţinute integral de instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ca venituri proprii şi vor fi folosite pentru finanţarea cheltuielilor materiale şi de capital.
← Art. 21 Aspecte financiare | Art. 23 Aspecte financiare → |
---|