ARTICOLUL 125 Legea 122/2006 Dispoziţii comune privind statul membru responsabil Procedura statului membru responsabil
Comentarii |
|
Procedura statului membru responsabil
SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii comune privind statul membru responsabil
ARTICOLUL 125
Transferuri
(1) Transferurile persoanelor care fac obiectul procedurii prevăzute în acest capitol vor fi făcute în conformitate cu convenţiile sau cu actele direct aplicabile ale Uniunii Europene, iar coordonarea la nivel naţional a implementării transferurilor revine Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Naţional pentru Refugiaţi.
(2) În temeiul hotărârii prevăzute la art. 120 alin. (2) lit. a), art. 122 alin. (5) şi la art. 124 alin. (3), Oficiul Naţional pentru Refugiaţi pune în executare măsura transferului în şi din statul membru responsabil.
(21) În vederea realizării transferului în statul membru responsabil, îndepărtarea străinului de pe teritoriu se face sub escortă, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
(3) Pentru transferul persoanelor în statul membru responsabil, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi eliberează laissez-passer, la care fac referire convenţiile sau actele direct aplicabile ale Uniunii Europene.
(4) Sumele necesare în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de transportul intern şi internaţional al persoanelor transferate, de paza şi escortarea acestora pe parcursul transportului, de eliberarea laissez-passer pentru trecerea frontierelor externe, în condiţiile prevăzute de convenţiile sau de actele direct aplicabile ale Uniunii Europene, se suportă din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, în funcţie de costurile efective, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat.
Legea 122/2006 azilul in Romania actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 187/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România din 25 noiembrie 2008, M. Of. 803/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 55/2007 - privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative din 20 iunie 2007, M. Of. 424/2007;
← ARTICOLUL 124 Legea 122/2006 Dispoziţii comune privind statul... | ARTICOLUL 126 Legea 122/2006 Dispoziţii comune privind statul... → |
---|