ARTICOLUL 23 Legea 122/2006 Forme de protecţie
Comentarii |
|
Forme de protecţie
ARTICOLUL 23
Statutul de refugiat
(1) Statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul străinilor care beneficiază de protecţie sau de asistenţă din partea unui organism ori a unei instituţii a Naţiunilor Unite, alta decât înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). Atunci când această protecţie sau asistenţă a încetat pentru un motiv oarecare, fără ca situaţia acestor persoane să fi fost reglementată în mod definitiv, în conformitate cu rezoluţiile relevante adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, aceste persoane vor beneficia de prevederile prezentei legi.
← ARTICOLUL 22 Legea 122/2006 Forme de protecţie | ARTICOLUL 24 Legea 122/2006 Forme de protecţie → |
---|