Art. 3 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 3

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) act ostil - orice acţiune sau folosire a forţei de către o forţă militară străină ori entitate teroristă, îndreptată împotriva statului român, a forţelor armate române sau a altor persoane ori împotriva proprietăţii desemnate sau care urmăreşte deturnarea ori împiedicarea îndeplinirii misiunii militare a forţelor armate române şi/sau aliate. Actul ostil reprezintă, de asemenea, acţiunea prin care persoane, grupuri de persoane sau unităţi constituite contribuie în mod direct ori comit cu intenţie acte care pot cauza prejudicii majore sau constituie un pericol real pentru viaţa personalului ori tehnica Ministerului Apărării Naţionale sau/şi a forţelor aliate ale României;

b) consemn - îndatoririle generale şi specifice pe care le are personalul aflat în misiune;

c) dispozitive militare - ansamblul de componente a căror funcţionare în comun îndeplineşte o funcţie într-un sistem tehnic, prin acţionarea unui mecanism de iniţiere sau percuţie, care determină aruncarea unuia ori a mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare;

d) forţă minimă - forţa strict necesară, ca grad, intensitate şi durată, pentru îndeplinirea misiunii. Forţa minimă poate include forţa letală;

e) forţă letală - forţa prin a cărei folosire este probabil să se cauzeze decesul sau rănirea gravă care poate avea ca urmare decesul unei persoane;

f) forţă ostilă - forţa care manifestă intenţii ostile, comite un act ostil sau care a fost declarată ostilă;

g) intenţie ostilă - ameninţarea iminentă cu folosirea forţei din partea unei forţe militare străine, a unei entităţi teroriste, a unei persoane ori a unor grupuri de persoane împotriva statului român, a forţelor armate române sau a altor persoane ori a proprietăţii desemnate, precum şi împotriva membrilor forţelor militare străine aliate. Determinarea intenţiei ostile se face de către comandanţii sau şefii, de la orice eşalon, ai forţelor participante la operaţii în afara teritoriului statului român, pe baza evaluării faptelor şi circumstanţelor cunoscute, precum şi a informaţiilor avute la dispoziţie. În cazul misiunilor executate individual, determinarea intenţiei ostile se face de executantul misiunii, pe baza aceloraşi elemente;

h) obiectiv militar - imobilele, echipamentele, instalaţiile, cum ar fi cazărmi, tabere sau raioane de dispunere a uneia ori a mai multor unităţi militare, depozite, gări, porturi, aeroporturi, aerodromuri, lucrări de artă, poligoane, nave, ambarcaţiuni, aeronave, transporturi militare, aflate în proprietatea sau în administrarea ori încredinţate pentru pază şi apărare Ministerului Apărării Naţionale. În cazul operaţiilor internaţionale prevăzute de legislaţia română, constituie obiectiv militar personalul combatant sau orice bun care, prin natura sa, amplasarea, destinaţia ori utilizarea acestuia, aduce o contribuţie efectivă la acţiunea militară şi a cărui distrugere parţială sau totală, capturare ori neutralizare oferă, în condiţiile concrete existente, un avantaj militar sigur;

i) persoane desemnate - persoanele stabilite prin consemn sau ordin de misiune, pentru a căror protecţie este autorizată folosirea forţei, inclusiv cea letală;

j) proprietăţi desemnate - acele proprietăţi pentru a căror protecţie se foloseşte forţa; forţa letală se foloseşte numai în circumstanţele stabilite prin consemn sau ordin de misiune;

k) reguli de angajare - reglementările pentru structurile militare în ansamblu, precum şi pentru fiecare militar care definesc circumstanţele, condiţiile, nivelul şi modalitatea în care pot fi utilizate armamentul şi dispozitivele militare pentru îndeplinirea misiunilor, pe timpul participării la operaţii;

l) uz de armă - executarea tragerii cu o armă, în scopul îndeplinirii unei misiuni;

m) zonă militară restricţionată - zona terestră, aeriană, maritimă sau fluvială, aflată sub controlul forţelor armate naţionale ori aliate, în care accesul şi mişcarea personalului şi tehnicii care nu aparţin acestor forţe sunt limitate conform unor reguli stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, după consultarea autorităţilor publice centrale sau locale, după caz.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 3 Dispoziţii generale