Art. 5 Legea 126/1995 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 5

(1) Introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice este admisă numai în condiţiile în care acestea respectă cerinţele esenţiale aplicabile lor, stabilite de legislaţia în vigoare ce urmăreşte să asigure un înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane şi siguranţei publice, protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi protecţia mediului.

(2) La introducerea pe piaţă a explozivilor de uz civil şi a articolelor pirotehnice trebuie respectate prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice (REACH), de înfiinţare a Agenţiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum şi a Directivei 76/769/CEE a Consiliului şi a directivelor 91/155/CE, 93/67/CEE, 93/105/CE şi 2000/21/CE ale Comisiei, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 396 din 30 decembrie 2006, şi prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor, de modificare şi abrogare a directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 353 din 31 decembrie 2008.

Legea 126/1995 regimul materiilor explozive actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 9/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive din 9 februarie 2011, Monitorul Oficial 107/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 5 Legea 126/1995 Dispoziţii generale