Art. 11 Cerinţe minime de acces la activitate Autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor emitente de monedă electronică
Comentarii |
|
Autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor emitente de monedă electronică
SECŢIUNEA 1
Cerinţe minime de acces la activitate
Art. 11
(1) Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei emitente de monedă electronică, persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de emitere de monedă electronică au o bună reputaţie şi dispun de cunoştinţe şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate.
(2) Persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de emitere de monedă electronică sunt, în funcţie de forma de organizare juridică şi de tipul activităţilor desfăşurate:
a) administratorii, asociaţii comanditaţi, directorii ori, după caz, membrii consiliului de supraveghere şi membrii directoratului, ai instituţiilor emitente de monedă electronică care au ca activitate principală emiterea de monedă electronică; sau
b) în cazul instituţiilor emitente de monedă electronică care nu au ca activitate principală emiterea de monedă electronică, persoanele responsabile pentru coordonarea structurii organizatorice care asigură desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică.
(3) Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor.
← Art. 10 Cerinţe minime de acces la activitate Autorizarea şi... | Art. 12 Cerinţe minime de acces la activitate Autorizarea şi... → |
---|