Art. 79 Autoritatea competentă cu supravegherea Autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor emitente de monedă electronică
Comentarii |
|
Autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor emitente de monedă electronică
SECŢIUNEA a 9-a
Autoritatea competentă cu supravegherea
Art. 79
(1) Pentru exercitarea funcţiei de supraveghere, Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile competente ale statului membru gazdă sau, după caz, ale statului membru de origine, în legătură cu activitatea desfăşurată de instituţiile emitente de monedă electronică, în mod direct, prin intermediul sucursalelor sau agenţilor, distribuitorilor, ori în legătură cu alte entităţi către care instituţiile emitente de monedă electronică au externalizat activităţi.
(2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1), Banca Naţională a României:
a) informează autorităţile competente din statul membru gazdă ori de câte ori intenţionează să efectueze verificări la sediul sucursalei, agentului sau distribuitorului instituţiei emitente de monedă electronică ori al altei entităţi către care instituţia emitentă de monedă electronică a externalizat activităţi, situate pe teritoriul statului membru gazdă;
b) comunică autorităţii competente din statul membru gazdă ori, după caz, din statul membru de origine, la cerere, toate informaţiile relevante şi, din proprie iniţiativă, toate informaţiile esenţiale, în special în cazul în care se constată sau se suspectează că un agent, o sucursală, un distribuitor sau o altă entitate către care s-au externalizat activităţi încalcă legislaţia în materie.
(3) Banca Naţională a României poate delega autorităţii competente din statul membru gazdă sarcina de a efectua verificări la sediul sucursalelor instituţiilor emitente de monedă electronică, agenţilor şi distribuitorilor acestora sau al altor entităţi către care instituţiile emitente de monedă electronică au externalizat activităţi, situate pe teritoriul statului membru gazdă.
← Art. 78 Autoritatea competentă cu supravegherea Autorizarea şi... | Art. 80 Autoritatea competentă cu supravegherea Autorizarea şi... → |
---|