Art. 32 Dispoziţii speciale privind fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale supuse privatizării
Comentarii |
|
Dispoziţii speciale privind fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale supuse privatizării
Art. 32
(1) În termen de 10 zile de la data la care adunarea generală a acţionarilor a aprobat fuziunea sau divizarea societăţii comerciale consiliul de administraţie va definitiva documentele necesare.
(2) Hotărârea adunării generale a acţionarilor privind fuziunea sau divizarea societăţii comerciale poate fi atacată în termen de 5 zile de la data publicării.
(3) Proiectul de fuziune sau de divizare întocmit în forma prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, se depune în termen de 3 zile la oficiul registrului comerţului de către administratorul societăţii comerciale.
(4) Creditorii societăţii comerciale care fuzionează sau se divide, care au o creanţă anterioară publicării proiectului de fuziune sau de divizare, pot face opoziţie în termen de 5 zile de la data publicării hotărârii adunării generale a acţionarilor privind fuziunea sau divizarea.
(5) Opoziţia formulată în condiţiile alin. (4) se judecă cu celeritate de către instanţa judecătorească competentă.
← Art. 31 Dispoziţii speciale privind fuziunea, divizarea,... | Art. 33 Dispoziţii speciale privind fuziunea, divizarea,... → |
---|