Art. 2 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 2

Activităţile de meteorologie, definite la art. 1 au ca scop protecţia meteorologică a vieţii şi a bunurilor şi se realizează prin:

1. Pe plan intern:

a) desfăşurarea unitară şi calificată a supravegherii meteorologice pentru informarea populaţiei şi a factorilor de decizie, pentru prevenirea sau diminuarea pagubelor datorate fenomenelor meteorologice periculoase;

b) satisfacerea necesităţilor de informare meteorologică a navigaţiei aeriene, fluviale şi maritime, a traficului rutier, precum şi a celor pentru agricultură;

c) satisfacerea necesităţilor de cercetare pentru dezvoltarea domeniului, efectuarea de studii şi servicii dedicate siguranţei civile, producţiei materiale şi apărării naţionale;

d) constituirea şi gestiunea Fondului naţional de date meteorologice necesar pentru fundamentarea meteorologică a proiectării, execuţiei şi exploatării diverselor obiective economico-sociale şi pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare durabilă.

2. Pe plan extern:

a) integrarea în schimbul internaţional de date şi informaţii meteorologice, în Sistemul de Veghe Meteorologică Mondială pentru monitorizarea şi protecţia mediului aerian;

b) îndeplinirea obligaţiilor care decurg din convenţii şi înţelegeri la care statul român este parte.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 2 Dispoziţii generale