Art. 42 Asigurarea materială
Comentarii |
|
Asigurarea materială
Art. 42
Fondurile băneşti necesare pentru desfăşurarea activităţilor în Serviciul Român de Informaţii se asigură astfel: de la bugetul de stat, din venituri extrabugetare, din credite externe şi din alte surse legal constituite.
Veniturile extrabugetare se constituie din: contravaloarea bunurilor valorificate potrivit legislaţiei specifice sectorului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, din sumele încasate din prestări de servicii executate la cererea persoanelor fizice şi juridice, prin unităţile Serviciului Român de Informaţii, în domeniile şi în condiţiile stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informaţii, şi din alte venituri realizate în condiţiile prezentei legi.
Veniturile extrabugetare obţinute, în lei şi în valută, vor fi utilizate integral pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital, iar disponibilul rămas la sfârşitul anului va fi reportat în anul următor şi va fi folosit cu aceeaşi destinaţie.
Planificarea, evidenţa, utilizarea, justificarea şi controlul cheltuielilor operative destinate realizării activităţii specifice Serviciului Român de Informaţii se efectuează în conformitate cu regulile generale în această materie, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
Clădirile, mijloacele de transport, aparatura tehnică şi celelalte mijloace materiale necesare Serviciului Român de Informaţii se asigură prin hotărâre a Guvernului sau se achiziţionează în condiţiile legii.
Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Serviciul Român de Informaţii sunt bunuri proprietate publică a statului.
Serviciul Român de Informaţii primeşte şi administrează bunuri proprietate publică şi privată a statului, putând să le închirieze în funcţie de regimul lor juridic, reţinând sub formă de venituri extrabugetare o cotă-parte de 50% din valoarea chiriei încasate.
Serviciul Român de Informaţii are parc propriu de mijloace de transport pentru aparatul central şi unităţile din subordine, care se stabileşte prin tabelele de înzestrare a unităţilor, aprobate de directorul Serviciului Român de Informaţii.
Legea 14 1992 sri actualizată prin:OUG 72/2002 - pentru modificarea art. 42 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii din 13 iunie 2002, Monitorul Oficial 435/2002;
← Art. 41 Asigurarea materială | Art. 43 Asigurarea materială → |
---|