Art. 114 Legea 161 Dispoziţii comune
Comentarii |
|
Dispoziţii comune
Art. 114
(1) Se interzice folosirea de către o persoană care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică dintre cele prevăzute în prezentul titlu, în interes privat, a simbolurilor care au legătură cu exerciţiul demnităţii sau funcţiei sale.
(2) Se interzice folosirea sau permisiunea de a folosi numele însoţit de calitatea persoanei care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu în orice formă de publicitate a unui agent economic român sau străin, precum şi a vreunui produs comercial, naţional sau străin.
(3) Se interzice folosirea sau permisiunea de a folosi imaginea publică, numele, vocea sau semnătura persoanei care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu pentru orice formă de publicitate privitoare la o activitate care aduce profit, cu excepţia publicităţii gratuite pentru scopuri caritabile.
(4) Se interzice persoanelor care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică dintre cele prevăzute în prezentul titlu folosirea sau exploatarea directă sau indirectă a informaţiilor care nu sunt publice, obţinute în legătură cu exercitarea atribuţiilor, în scopul obţinerii de avantaje pentru ei sau pentru alţii.
← Art. 113 Legea 161 Dispoziţii comune | Art. 115 Legea 161 Dispoziţii finale → |
---|