Art. II Legea 161 Dispoziţii finale
Comentarii |
|
Dispoziţii finale
Art. II
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (3) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
(3) Parchetul Naţional Anticorupţie se organizează ca structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, este condus de un procuror general şi este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
2. Litera a) a alineatului (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
a) efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi în prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art. 13, în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie;
3. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie emite ordine.
4. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
Art. 4
(1) Parchetul Naţional Anticorupţie este condus, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3), de un procuror general, ajutat de un procuror general adjunct, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
5. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce alineatul (11) cu următorul cuprins:
(11) În activitatea sa, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie este ajutat de 2 procurori consilieri, asimilaţi procurorilor consilieri ai procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
6. Alineatul (3) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
(3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Parchetului Naţional Anticorupţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Public. Fondurile alocate Parchetului Naţional Anticorupţie se aprobă distinct, de Parlament, ca anexă la bugetul Ministerului Public.
7. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 5 vor avea următorul cuprins:
Art. 5
(1) La nivel central Parchetul Naţional Anticorupţie se organizează în secţii conduse de procurori şefi de secţie, şi anume:
a) secţia de combatare a corupţiei;
b) secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie;
c) secţia judiciară penală.
(2) În cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie la nivel central se pot organiza servicii şi birouri, prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
8. La articolul 5, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
(4) Ofiţerii de poliţie judiciară sunt organizaţi într-o brigadă condusă de un chestor, subordonat procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, iar specialiştii încadraţi în Parchetul Naţional Anticorupţie sunt organizaţi în servicii şi birouri, prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
9. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
Art. 7
(1) La nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel se înfiinţează servicii teritoriale ale Parchetului Naţional Anticorupţie.
10. Alineatul (3) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
(3) Numărul procurorilor, al ofiţerilor de poliţie judiciară şi al specialiştilor menţionaţi la art. 6, încadraţi în serviciile teritoriale prevăzute la alin. (1), este stabilit de către procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, pentru fiecare serviciu, în funcţie de volumul şi de complexitatea activităţii de urmărire penală, în limita numărului total de posturi aprobat.
11. La articolul 7, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
(4) În cadrul serviciilor teritoriale ale Parchetului Naţional Anticorupţie se pot organiza birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
12. Articolul 13 va avea următorul cuprins:
Art. 13
(1) Sunt de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, care funcţionează la nivel central, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;
b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către deputaţi, senatori, membrii Guvernului, secretari de stat şi asimilaţii acestora, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, ai Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierii de stat ai primului-ministru, membrii, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi, guvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedintele Consiliului Concurenţei, ceilalţi magistraţi, ofiţeri superiori, amirali, generali, mareşali, chestori, chestori principali, chestori şefi adjuncţi şi chestori şefi, subcomisari, comisari şi comisari şefi, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarii şi viceprimarii municipiilor reşedinţă de judeţ, prefecţi, subprefecţi, persoane cu funcţii de conducere şi control în cadrul autorităţilor publice centrale, notarii publici, comisarul general al Gărzii Financiare şi comisarii şefi ai Gărzii Financiare judeţene, membrii consiliilor de administraţie şi persoanele care deţin funcţii de conducere de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare, precum şi persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000.
(2) Sunt de competenţa serviciilor teritoriale ale Parchetului Naţional Anticorupţie, care funcţionează la nivelul parchetelor de pe lângă curţile de apel, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, dar nu mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 3.000 euro, dar nu mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;
b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de valoarea sumei ori a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către lichidatori judiciari, comisari ai Gărzii Financiare, subinspectori, inspectori, inspectori principali, agenţi de poliţie, indiferent de gradul profesional, personal vamal, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai camerelor judeţene de conturi, executorii judecătoreşti, consilierii judeţeni şi locali, primarii şi viceprimarii oraşelor alţii decât cei prevăzuţi la alin. (1) lit. b), persoane cu funcţii de conducere şi control în cadrul autorităţilor publice locale.
(3) Procurorii specializaţi din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4) Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) săvârşite de militari se efectuează de procurori militari din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie.
(5) Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care nu sunt date, potrivit alin. (1) şi (2), în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie.
13. După articolul 13 se introduce articolul 131 cu următorul cuprins:
Art. 131
Competenţa de judecată privind infracţiunile săvârşite de procurorii din Parchetul Naţional Anticorupţie revine instanţei competente să judece, potrivit legii, infracţiunile săvârşite de procurorii de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
14. După articolul 22 se introduce articolul 221 cu următorul cuprins:
Art. 221
Ordonanţele prin care se dispune arestarea preventivă şi rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale Parchetului Naţional Anticorupţie sunt confirmate de procurorii şefi ai acestor servicii, cele întocmite de către procurorii şefi ai serviciilor teritoriale, precum şi cele întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a Parchetului Naţional Anticorupţie sunt confirmate de procurorii şefi ai secţiilor. Când ordonanţele prin care se dispune arestarea preventivă şi rechizitoriile sunt întocmite de procurorii şefi ai secţiilor Parchetului Naţional Anticorupţie, confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet.
15. Articolul 23 va avea următorul cuprins:
Art. 23
Persoanele arestate preventiv în cauzele de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie sunt deţinute în locuri anume stabilite în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, deservite de personal detaşat de la Direcţia Generală a Penitenciarelor sau, după caz, în secţiile de arest preventiv ale penitenciarelor.
16. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
Art. 25
În vederea consultării reciproce în cazul infracţiunilor de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie şi a schimbului de date şi informaţii cu privire la investigarea şi urmărirea acestor infracţiuni se constituie un birou de legătură cu instituţii similare din alte state.
17. Articolul 26 se abrogă.
18. Literele a), d) şi e) ale articolului 27 vor avea următorul cuprins:
a) 98 de posturi de procurori;
d) 70 de posturi de personal auxiliar de specialitate;
e) 63 de posturi de personal economic şi administrativ.
19. Alineatele (1), (2) şi (3) ale articolului 28 vor avea următorul cuprins:
Art. 28
(1) Procurorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie sunt salarizaţi cu indemnizaţiile prevăzute în anexa nr. 1, cap. A, nr. crt. 2-11 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor.
(2) Specialiştii prevăzuţi în art. 11 sunt salarizaţi cu indemnizaţia prevăzută în anexa nr. 1, cap. B, nr. crt. 9 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, aceasta fiind unica formă de salarizare. Specialiştii care au funcţia de şef serviciu sau şef birou sunt salarizaţi cu indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de procuror şef serviciu şi, respectiv, procuror şef birou din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel.
(3) Ofiţerii de poliţie judiciară prevăzuţi la art. 10 sunt salarizaţi cu indemnizaţia prevăzută în anexa nr. 1, cap. A, nr. crt. 18 la Ordonanţa de urgenţă nr. 177/2002, aceasta fiind unica formă de salarizare. Ofiţerii de poliţie care au funcţia de şef serviciu şi şef birou sunt salarizaţi cu indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de procuror şef şi, respectiv, procuror şef birou din cadrul parchetelor de pe lângă Curţile de apel.
← Art. I Legea 161 Dispoziţii finale | Art. III Legea 161 Dispoziţii finale → |
---|