Art. 43 Legea 17/1990 Protecţia mediului marin
Comentarii |
|
Protecţia mediului marin
Art. 43
(1) Prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării mediului marin, provocată sau care este legată de activităţile din apele maritime interioare, din marea teritorială, din zona economică exclusivă şi din atmosfera de deasupra acestora, se realizează în conformitate cu legislaţia română în vigoare şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte.
(2) Organele române competente stabilesc norme şi iau măsuri pentru protejarea şi conservarea mediului marin, precum şi pentru prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării mediului marin şi în legătură cu menţinerea securităţii şi a protecţiei navigaţiei specifice zonei respective şi asigură respectarea şi aplicarea acestora în porturi, în apele maritime interioare, în marea teritorială şi în zona economică exclusivă ale României.
(3) Măsurile luate în aplicarea prevederilor prezentului capitol vizează toate sursele de poluare a mediului marin. Ele includ, în special, măsurile care limitează:
a) evacuarea de substanţe toxice, dăunătoare sau nocive, mai ales substanţe nedegradabile, provenind din surse terestre, din atmosferă ori prin atmosferă sau prin scufundare;
b) poluarea de către nave, îndeosebi măsurile pentru prevenirea accidentelor şi pentru a se face faţă cazurilor de urgenţă, a se asigura securitatea operaţiunilor pe mare, a se preveni deversările, fie că sunt intenţionate sau nu, şi pentru a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea şi exploatarea navelor şi componenţa/structura personalului afectat acestora;
c) poluarea provenind de la instalaţiile sau aparatura utilizată pentru explorarea ori exploatarea resurselor naturale de pe fundul mării şi din subsolul ei, în mod deosebit măsurile pentru prevenirea accidentelor şi pentru a se face faţă cazurilor de urgenţă, a se asigura securitatea operaţiunilor pe mare şi a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea şi exploatarea acestor instalaţii şi aparaturi şi componenţa/structura personalului afectat acestora;
d) poluarea provenind de la celelalte instalaţii sau aparaturi care funcţionează în mediul marin, aplicând măsurile pentru prevenirea accidentelor şi pentru a se face faţă cazurilor de urgenţă, a se asigura securitatea operaţiunilor pe mare şi a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea şi exploatarea acestor instalaţii şi aparaturi şi componenţa/structura personalului afectat acestora.
(4) Măsurile luate potrivit prevederilor prezentului capitol cuprind şi acele măsuri necesare pentru protejarea şi conservarea ecosistemelor rare sau delicate, precum şi a mediului de viaţă al speciilor şi organismelor marine al căror număr este în scădere, care sunt ameninţate sau pe cale de dispariţie.
← Art. 42 Legea 17/1990 Cercetarea ştiinţifică în marea... | Art. 44 Legea 17/1990 Protecţia mediului marin → |
---|