Art. 22 Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea sancţiunilor
Comentarii |
|
Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea sancţiunilor
Art. 22
(1) În cazul în care agenţii constatatori constată că în timpul transportului cu mijloace feroviare sau navale materialele lemnoase nu sunt însoţite de avizul de însoţire ori de documentul comunitar echivalent acestuia, prevăzut în normele privind circulaţia materialelor lemnoase, sau că nu au provenienţă legală, confiscarea materialelor lemnoase se realizează după sosirea lor în staţia/portul de destinaţie, la locul prevăzut pentru descărcare, cu anunţarea în scris a destinatarului despre confiscare, de către personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, administratorului şi/sau gestionarului infrastructurii/căpitanul portului, după caz.
(2) Materialele lemnoase reţinute/confiscate în condiţiile legii de agenţi constatatori vor fi date în custodie ocolului silvic celui mai apropiat de locul confiscării.
(3) În cazul în care la ocolul silvic prevăzut la alin. (2) nu există spaţii adecvate şi/sau mijloace de încărcare-descărcare, agentul constatator stabileşte de comun acord cu ocolul silvic respectiv un alt spaţiu pentru deţinerea în custodie a materialului lemnos confiscat sau reţinut în vederea confiscării, inclusiv în spaţiile deţinătorului, cu acceptul acestuia.
(4) Dacă materialele lemnoase reţinute/confiscate se află în mijloace de transport, transportatorul este obligat să le transporte, pe cheltuiala expeditorului, la locul de predare în custodie stabilit de agentul constatator.
(5) Dacă materialele lemnoase reţinute/confiscate nu se află în mijloace de transport, agentul constatator va înştiinţa cel mai apropiat ocol silvic, care asigură ridicarea, transportarea şi depozitarea acestora. Cheltuielile efectuate pentru ridicarea, transportarea şi depozitarea materialelor lemnoase reţinute/confiscate se acoperă din sumele rezultate în urma valorificării materialelor lemnoase reţinute/confiscate.
(6) În cazul aplicării sancţiunii complementare a confiscării, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei în termenul legal, în numerar sau prin virament, în contul indicat în procesul-verbal.
(7) Calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6) se face la preţuri de referinţă, pe specii şi sortimente, stabilite anual în raport cu valoarea de circulaţie a materialelor lemnoase, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pe baza preţului pieţei, rezultat prin calcularea mediei ultimelor preţuri de vânzare, comunicate de administratorii fondului forestier proprietate publică, care au vândut sortimentul respectiv în ultimele 6 luni.
(8) În cazul neachitării contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la alin. (6), instituţia din care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.
← Art. 21 Controlul aplicării normelor privind circulaţia... | Art. 23 Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea... → |
---|