Art. 27 Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea sancţiunilor

CAPITOLUL VIII
Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea sancţiunilor

Art. 27

(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei silvice se înmânează sau se comunică în copie contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate.

(2) Comunicarea se face de către instituţia din care face parte agentul constatator, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data constatării, prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la sediul contravenientului. Afişarea se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.

(3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul adus pădurii, odată cu procesul-verbal i se înmânează/comunică şi înştiinţarea de plată.

(4) În înştiinţarea de plată se face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la comunicare sau de 15 zile de la soluţionarea contestaţiei, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită în condiţiile legii.

(5) În cazul neachitării amenzii, instituţia din care face parte agentul constatator comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.

(6) În cazul neachitării despăgubirilor pentru pagube aduse pădurii, ocolul silvic care administrează/asigură serviciile silvice comunică debitul la organul fiscal teritorial competent, în vederea executării silite, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

(7) Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel:

a) de către instituţia din care face parte agentul constatator, dacă nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei silvice în termenul prevăzut de lege;

b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 27 Constatarea contravenţiilor silvice şi aplicarea sancţiunilor