Art. 111 Sancţiuni
Comentarii |
|
Sancţiuni
Art. 111
Constituie contravenţii la normele privind evidenţa, protecţia, folosirea şi ameliorarea terenurilor agricole sau silvice următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii, încât, potrivit legii penale, constituie infracţiuni:
a) efectuarea de schimburi de terenuri şi a schimbării categoriei de folosinţă a terenurilor de la superioară la inferioară, precum şi folosirea definitivă sau temporară a terenurilor agricole şi silvice în alte scopuri decât pentru producţia agricolă şi silvică;
b) nedeclararea la organele judeţene de cadastru funciar de către posesori, în termen de 30 de zile de la aprobare, a schimburilor de terenuri şi a schimbării categoriei de folosinţă a acestora, precum şi a datelor cu privire la mărimea suprafeţelor şi categoria de folosinţă a acestora;
c) neluarea măsurilor de către posesorii de terenuri şi de către persoanele autorizate, pentru păstrarea în bune condiţii a bornelor geodezice, topografice, a reperelor metalice de nivelment, a piramidelor şi balizelor de semnalizare a punctelor geodezice, precum şi degradarea şi distrugerea lor din culpă;
d) nedecopertarea de către beneficiarii de investiţii a stratului fertil de sol, înainte de executarea lucrărilor de amplasare a unor obiective, şi nedepozitarea acestui strat pe suprafeţele stabilite de organele agricole, precum şi neluarea măsurilor de amenajare şi nivelare a terenurilor rămase în urma excavării de cărbune, caolin, argilă, pietriş, sonde abandonate şi altele asemenea;
e) amplasarea obiectivelor de orice fel, cu excepţia celor prevăzute la art. 92, pe terenurile situate în extravilan, fără avizele şi aprobările prevăzute de lege;
f) ocuparea şi folosirea terenurilor aprobate a fi scoase definitiv sau temporar din producţia agricolă, înainte de a fi delimitate, bornate şi predate;
g) degradarea terenurilor şi culturilor prin depozitarea de materiale ori deşeuri de pietriş, moloz, nisip, prefabricate, construcţii metalice, reziduuri, resturi menajere, gunoaie şi altele asemenea;
h) neluarea unor măsuri corespunzătoare de către persoane juridice sau fizice pentru evitarea afectării terenurilor limitrofe prin reziduurile provenite din activitatea de producţie şi prin scurgeri de orice fel.
← Art. 110 Sancţiuni | Art. 112 Sancţiuni → |
---|