Art. 12 Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
| Comentarii |
|
Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
Art. 12
(1) În scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraş sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului , o comisie condusă de primar.
(2) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale vor funcţiona sub îndrumarea unei comisii judeţene, numită prin ordinul prefectului şi condusă de acesta.
(3) Procedura de constituire şi modul de funcţionare a comisiilor, precum şi modelul şi modul de atribuire a noilor titluri de proprietate se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi. Din comisii vor face parte cetăţeni desemnaţi de obşte din toate categoriile îndreptăţite, specialişti şi funcţionari publici, precum şi conducătorii unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, după caz. În comunele constituite din mai multe sate, cetăţenii vor fi desemnaţi proporţional cu ponderea numerică a locuitorilor din fiecare sat.
(4) Actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezintă informaţii de interes public şi sunt deschise liberului acces al cetăţenilor. Asigurarea accesului la aceste informaţii de interes public se face în condiţiile şi potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Legea 18 1991 actualizată prin:Legea 71/2010 - pentru modificarea alin. (3) al art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 din 16 aprilie 2010, Monitorul Oficial 258/2010;
OUG 209/2005 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii din 22 decembrie 2005, Monitorul Oficial 1194/2005;
| ← Art. 11 Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra... | Art. 13 Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra... → |
|---|
Capitolul IV al Legii fondului funciar cuprinde norme juridice de reglementare a caracteristicilor, competenţei, actelor comisiilor locale şi judeţene constituite în temeiul art. 12 din Lege.
Ne propunem să le analizăm în cele ce urmează, pe cele relevante tematicii.
1. Comisiile locale sunt autorităţi publice cu activitate administrativă, fără personalitate juridică. Prin acte cu caracter administrativ iau măsuri pentru rezolvarea cererilor de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate
Citește mai mult
asupra terenurilor, propun celor îndreptăţiţi atribuirea efectivă a terenurilor şi îi pun în posesie, eliberează titlurile de proprietate.Comisia judeţeană are rol de a îndruma comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale. Este autoritatea publică, fără personalitate juridică, cu activitate administrativ-jurisdicţională şi emite hotărâri.
2. Acestea sunt de două feluri:
- de validare sau invalidare a măsurilor stabilite de comisiile locale;
- de soluţionare a contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi sunt nemulţumite de măsurile luate.
Considerăm că prima categorie de hotărâri sunt acte administrative, iar cea de a doua, acte administrativ-jurisdicţionale. Deosebirea rezultă din însuşi obiectul hotărârilor comisiei judeţene. Astfel, dacă prin hotărâre se validează măsurile propuse de comisiile locale, acestea devin executorii şi sunt aduse la îndeplinire de autorităţile competente. în cazul invalidării măsurilor, actele administrative ale comisiilor locale sunt lipsite de efecte juridice, comisiilor revenindu-le obligaţia de a prezenta, spre validare, noi documentaţii.
Deşi sunt denumite de lege hotărâri, actele comisiei judeţene de validare sau invalidare a propunerilor comisiilor locale reprezintă materializarea atribuţiei de control asupra activităţii comisiilor locale şi de verificare a legalităţii propunerilor înaintate. în acest demers nu există nimic conflictual între cele două autorităţi publice, iar hotărârea de validare sau invalidare a autorităţii publice judeţene se emite exclusiv în virtutea legiP.
Potrivit art. 53 din Lege, hotărârile comisiei judeţene cu privire la măsurile stabilite de comisiile locale se comunică celor interesaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi pot fi atacate cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
3. Hotărârile cu caracter administrativ-jurisdicţional ale comisiei judeţene vizează nemulţumirile îndreptate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale, validate sau aflate în cursul procedurii de validare.
Acestea soluţionează “un litigiu” apărut între persoanele fizice şi juridice interesate în reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi comisia locală având ca obiect măsurile stabilite de autoritatea locală. Astfel, cel îndreptăţit la reconstituirea sau constituirea proprietăţii asupra terenului, dacă se consideră lezat în dreptul său prin măsurile stabilite de comisia locală, declanşează o situaţie conflictuală, sesizând comisia judeţeană printr-o contestaţie care se depune la secretariatul comisiei locale, în termen de 5 zile de la afişarea propunerilor.
Comisia judeţeană analizează contestaţia şi o soluţionează printr-o hotărâre ce se trimite comisiei locale. Aceasta are obligaţia să o comunice, sub semnătură, contestatorului. Contestatorul nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei prin hotărârea comisiei judeţene poate face plângere, la judecătorie, în termen de 30 de zile de la comunicare.
4. în acelaşi capitol, Legea fondului funciar reglementează plângerea îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în capitolul trei al legii, referitor la terenurile proprietate de stat.
5. De asemenea, este instituită plângerea având ca obiect “modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie” ori cea prin care comisia judeţeană solicită modificarea sau anularea unor “acte administrative contrare propriei hotărâri” emise “după încheierea procedurii de definitivare a activităţii sale”.
6. în sfârşit, amintim şi plângerea care vizează terenurile proprietate de stat care se află în administrarea unităţilor agricole de stat şi pentru care persoanele îndreptăţite au formulat cereri de acordare a unui număr de acţiuni proporţional cu suprafaţa de teren aflată în patrimoniul statului.
Considerăm că şi aceste ultime categorii de hotărâri sau ordinul prefectului, respectiv actul “oricărui organ administrativ...” sunt acte administrative.
7. Cu privire la soluţionarea plângerii, Legea nr. 18/1991 republicată prevede că se urmează regulile prevăzute în Codul de procedură civilă şi Legea pentru organizare judecătorească.
Sentinţa civilă pronunţată de instanţă este supusă căilor de atac prevăzute în Codul de procedură civilă, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Prin art. III din Legea nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003® privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, se dispune că hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel.
8. întrebarea pe care ne-o punem este: care sunt căile de atac reglementate de lege împotriva sentinţelor civile date în soluţionarea plângerilor îndreptate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene de aplicare a Legii fondului funciar?
Un prim răspuns a fost dat recent susţinându-se că “odată cu intrarea în vigoare a Legii de aprobare a ordonanţei de modificare a prevederilor Codului de procedură civilă, hotărârea judecătoriei pronunţată asupra plângerilor formulate împotriva hotărârilor comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pronunţate în materia fondului funciar este susceptibilă de atac cu apel la tribunal, nefiind supusă numai recursului. Prin urmare, textul art. 282 indice 1 alin. 2 Cod procedură civilă rămâne aplicabil numai în privinţa hotărârilor instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângeri împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională, altele decât cele în materia fondului funciar.”
9. Răspunsul pe care îl propunem noi la întrebare este diferit. Astfel, împotriva sentinţelor judecătoriei prin care se soluţionează plângerile declarate împotriva hotărârilor comisiei judeţene, date la rândul lor în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva măsurilor comisiei locale, există numai calea de atac extraordinară a recursului.
în acelaşi timp, împotriva sentinţelor judecătoriei prin care se soluţionează plângerile ce vizează celelalte hotărâri ale comisiei judeţene, ordinul prefectului etc. există calea de atac a apelului cu perspectiva recursului, de competenţa tribunalului, respectiv curţii de apel.
Argumentul de diferenţiere al căilor de atac între cele două categorii de hotărâri judecătoreşti este sintagma “în primă instanţă” întrebuinţată de legiuitor în redactarea art. III din Legea nr. 195/2004. Faptul este ignorat de susţinătorii opiniei rezumate.
Considerăm că datorită acestei sintagme norma menţionată trebuie coroborată cu art. 1 Cod procedură civilă care la punctul 1 distinge între competenţa materială a judecătoriei “în primă instanţă” şi cea reglementată la punctul 2, cu referire la “plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională... în cazurile prevăzute de lege”.
întreaga literatură de specialitate este unanimă în a considera că “această dispoziţie menţine poziţia judecătoriei ca instanţă de control judecătoresc asupra hotărârilor organelor cu activitate jurisdicţională din afara sistemului judecătoresc.
De asemenea, s-a afirmat că “hotărârile pronunţate de către judecătorii, în asemenea situaţii, sunt hotărâri în ultimă instanţă”, definitive, nesusceptibile de apel.
10. în concluzie, susţinem că plângerile formulate împotriva hotărârilor comisiei judeţene de validare a propunerilor comisiilor locale, precum şi cele formulate în condiţiile menţionate la punctele 4, 5 şi 6, se soluţionează de judecătorii în primă instanţă, prin sentinţe supuse apelului la tribunal, cu perspectiva recursului la curtea de apel, în timp ce plângerile formulate împotriva hotărârilor cu caracter jurisdicţional ale aceleiaşi autorităţi judeţene, prin care se rezolvă contestaţia celor nemulţumiţi de măsurile stabilite de comisiile locale, se soluţionează în controlul judecătoresc exercitat de judecătorie în ultimă instanţă, prin sentinţe definitive, supuse numai recursului.
11. Situaţia creată de legiuitor li se pare bizară şi propunem modificarea art. III din Legea nr. 195/2004 prin suprimarea sintagmei “în primă instanţă”, urmând ca toate litigiile în materia fondului funciar să se soluţioneze în două grade de jurisdicţie, prin sentinţe date de judecătorie, atacabile cu apel la tribunal, cu perspectiva recursului la curtea de apel.