Art. 18 Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
Comentarii |
|
Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
Art. 18
(1) Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producţie de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat şi nu au moştenitori, precum şi terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziţia comisiei.
(2) Toate terenurile cooperativei agricole de producţie care nu sunt atribuite conform art. 14-17, precum şi terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosinţa cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziţia comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptăţite, potrivit prevederilor prezentei legi.
(3) Terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate sau din alte localităţi, se pot restitui, la cerere, în condiţiile legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora care au fost înscrişi în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondurilor funciar.
Legea 18 1991 actualizată prin:Legea 67/2010 - pentru modificarea alin. (3) al art. 18 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 din 31 martie 2010, Monitorul Oficial 215/2010;
Legea 247/2005 - privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente din 19 iulie 2005, Monitorul Oficial 653/2005;
← Art. 17 Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra... | Art. 19 Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra... → |
---|