Art. 28 Legea 182/2000 Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile clasate

CAPITOLUL IV
Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile clasate

Art. 28

(1) Lucrările de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se efectuează numai de către conservatori şi restauratori acreditaţi, pe baza unui contract încheiat potrivit dispoziţiilor dreptului comun.

(2) Acreditarea conservatorilor şi restauratorilor care efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se face de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.

(3) Pe baza acreditării obţinute, Ministerul Culturii şi cultelor eliberează conservatorilor şi restauratorilor certificate de liberă practică, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.

(4) Laboratoarele şi atelierele care efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate funcţionează pe baza unei autorizaţii eliberate de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare.

(5) În cazul comiterii de erori profesionale, constatate de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, aceasta va suspenda pe termen de până la 2 ani acreditarea prevăzută la alin. (2) sau avizul prevăzut la alin. (4). Ministerul Culturii şi Cultelor va lua măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, putând solicita acesteia o contraexpertiză, la cererea persoanelor în cauză.

(6) Persoanele juridice de drept privat, proprietare ale laboratoarelor sau atelierelor autorizate, sunt obligate să afişeze la loc vizibil autorizaţia eliberată potrivit dispoziţiilor alin. (4).

(7) Funcţionarea în continuare a laboratoarelor de conservare şi restaurare existente în cadrul instituţiilor publice specializate, precum şi înfiinţarea de noi astfel de laboratoare se aprobă de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.

(8) Laboratoarele de conservare şi restaurare, care funcţionează în cadrul instituţiilor publice muzeale, pot efectua astfel de lucrări pentru alte instituţii publice muzeale, pentru persoane fizice sau juridice de drept public ori privat, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege; în aceste cazuri solicitanţii vor suporta cheltuielile legate de aceste lucrări, în condiţii contractuale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 28 Legea 182/2000 Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile clasate