Art. 34 Legea 182/2000 Circulaţia bunurilor culturale mobile
Comentarii |
|
Circulaţia bunurilor culturale mobile
Art. 34
(1) Pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale instituţiile publice pot împrumuta, după caz, unor instituţii publice sau persoane juridice de drept privat din ţară, în condiţiile dreptului comun, bunuri culturale mobile clasate pe care le deţin în administrare, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi cu aprobarea Ministerului Culturii şi cultelor.
(2) Persoanele fizice şi juridice de drept privat pot împrumuta instituţiilor publice sau persoanelor juridice de drept privat, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, bunuri culturale mobile clasate.
(3) Bunurile culturale mobile clasate, aparţinând cultelor religioase, pot fi împrumutate instituţiilor publice specializate, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, cu aprobarea şefilor de cult.
(4) Organizatorul expoziţiei sau iniţiatorul/autorul proiectului cultural răspunde civil, material, disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, de integritatea bunurilor expuse, luând toate măsurile necesare pentru înlăturarea oricărui risc, în condiţii de securitate, de conservare, de asigurare şi de stabilire a cotelor valorice respective.
← Art. 33 Legea 182/2000 Circulaţia bunurilor culturale mobile | Art. 35 Legea 182/2000 Circulaţia bunurilor culturale mobile → |
---|