Art. 65 Legea 182/2000 Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene

CAPITOLUL IX
Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene

Art. 65

(1) Dacă în cadrul unei urmăriri penale, efectuate în condiţiile legii, sunt descoperite indicii că un bun cultural, care se găseşte pe teritoriul statului român, a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notifică statului interesat, în condiţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Organul de urmărire penală solicită instanţei să dispună transmiterea bunului cultural respectiv unei instituţii specializate, în vederea conservării.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 65 Legea 182/2000 Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene