Art. 20 Legea 184/2001 Exercitarea profesiei de arhitect Drepturile şi obligaţiile arhitecţilor cu drept de semnătură

CAPITOLUL II
Exercitarea profesiei de arhitect

SECŢIUNEA a 3-a
Drepturile şi obligaţiile arhitecţilor cu drept de semnătură
Art. 20

Arhitectul cu drept de semnătură are următoarele obligaţii:

a) să cunoască şi să respecte reglementările legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de arhitect;

b) să respecte Codul deontologic al profesiei de arhitect şi Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România;

c) să facă cunoscută clientului obligaţia de a obţine şi de a respecta avizele, acordurile şi autorizaţiile necesare, prevăzute de lege;

d) să se preocupe de perfecţionarea calificării profesionale;

e) să îşi asume, prin exercitarea dreptului de semnătură, întreaga responsabilitate profesională faţă de client şi autorităţi, manifestând conştiinciozitate şi probitate profesională;

f) să servească interesele clientului în acord cu interesul public şi cu exigenţele profesionale.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 20 Legea 184/2001 Exercitarea profesiei de arhitect Drepturile şi obligaţiile arhitecţilor cu drept de semnătură