Art. 38 Legea 184/2001 Ordinul Arhitecţilor din România Răspunderea disciplinară

CAPITOLUL III
Ordinul Arhitecţilor din România

SECŢIUNEA a 4-a
Răspunderea disciplinară
Art. 38

(1) Membrii Ordinului Arhitecţilor din România răspund disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi, a codului deontologic al profesiei, a hotărârilor proprii adoptate de forurile de conducere abilitate ale Ordinului, precum şi pentru orice abateri săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia care aduc prejudicii prestigiului profesiei sau Ordinului.

(2) Sancţiunile disciplinare sunt:

a) avertismentul;

b) votul de blam;

c) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a dreptului de semnătură;

d) suspendarea pe o perioadă de 6-12 luni a calităţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România.

(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) se aplică de către colegiul director teritorial, la propunerea comisiei teritoriale de disciplină.

(4) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d) se aplică de Consiliul naţional al Ordinului, la propunerile comisiilor teritoriale de disciplină, în baza hotărârii comisiei de disciplină la nivel naţional

(5) Împotriva hotărârii comisiei teritoriale de disciplină, prin care s-a aplicat una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), se poate formula contestaţie la Comisia naţională de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(6) Împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută la alin. (2), se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

(7) În condiţiile neînceperii procedurii de judecare a abaterilor, aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de 2 ani de la săvârşirea lor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 38 Legea 184/2001 Ordinul Arhitecţilor din România Răspunderea disciplinară