Art. 104 Legea 188/1999 Încetarea raportului de serviciu Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu

CAPITOLUL IX
Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu

SECŢIUNEA a 3-a
Încetarea raportului de serviciu

Art. 104

(1) Redistribuirea funcţionarilor publici se face de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, astfel:

a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din aceeaşi localitate sau dintr-o localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea de domiciliu;

b) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din alt judeţ sau aflate la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcţionarului public.

(2) Redistribuirea funcţionarilor publici se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi acelaşi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public.

(3) Redistribuirea se poate face şi într-o funcţie publică inferioară vacantă, cu acordul scris al funcţionarului public.

(4) Redistribuirea într-o funcţie publică de conducere se face cu respectarea alin. (2) sau, după caz, a alin. (3) numai dacă funcţionarul public a îndeplinit atribuţii similare cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează redistribuirea.

(5) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puţin o lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.

(6) Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

(7) Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a numi funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar.

(8) În cazul în care conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză încadrarea funcţionarilor publici în condiţiile alin. (7), funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 104 Legea 188/1999 Încetarea raportului de serviciu Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu