Art. 33 Autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
Comentarii |
|
Autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
Art. 33
Agenţia asigură respectarea şi exercită controlul asupra aplicării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, prin instituţiile aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, care au în responsabilitate aplicarea de măsuri de promovare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi de eliminare a discriminării directe şi indirecte bazate pe criteriul de sex, după cum urmează:
a) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă asigură respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul aplicării măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi în domeniul protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă;
b) Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul administrării şi gestionării sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
c) Inspecţia Muncii asigură controlul aplicării măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul sau de competenţă;
d) Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, autoritate administrativă autonomă cu rol consultativ, asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în elaborarea politicilor şi strategiilor privind formarea profesională a adulţilor;
e) Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul combaterii violenţei în familie;
f) Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Alexandru Darabont - Bucureşti, aflate în coordonarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, sunt responsabile cu promovarea şi asigurarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniile lor specifice de activitate şi pun la dispoziţie datele şi informaţiile pe care le deţin, necesare elaborării strategiilor şi politicilor în domeniu.
← Art. 32 Autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi... | Art. 34 Autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi... → |
---|