Art. IV Legea 202/2010

Art. IV

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 8

Executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia curţii de apel pe lângă care funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel.

2. La articolul 9, alineatele (1)-(4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 9

(1) În cazul prevăzut la art. 7 lit. a) este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială urmează să se facă executarea.

(2) În cazul urmăririi silite a bunurilor este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială sunt situate sau se află acestea. Dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, competenţa aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea.

(3) În cazul prevăzut la art. 7 lit. e) este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde sunt situate sau se află bunurile în privinţa cărora s-a dispus aplicarea acestei măsuri.

(4) În cazul prevăzut la art. 7 lit. f) este competent executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se va face constatarea.

3. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 14

În circumscripţia unei curţi de apel funcţionează executorii judecătoreşti, constituiţi în birouri individuale sau în asociere, numiţi în funcţie şi înregistraţi, potrivit dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 alin. (1).

4. La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 17

(1) În termen de 90 de zile de la numirea în funcţie, fiecare executor judecătoresc este obligat să îşi înregistreze numirea la curtea de apel în a cărei circumscripţie îşi are biroul individual sau constituit în asociere. Pentru această înregistrare, executorul judecătoresc va prezenta ştampila şi specimenul de semnătură personale.

5. La articolul 27, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

b) deleagă, în cazuri excepţionale, pentru o perioadă determinată de cel mult 6 luni, un executor judecătoresc, pentru a asigura funcţionarea unui alt birou de executor judecătoresc, cu încunoştinţarea preşedintelui Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a preşedintelui curţii de apel în a cărei circumscripţie urmează să îşi exercite atribuţiile; delegarea nu poate fi repetată decât după un an, în afara cazului în care executorul judecătoresc delegat îşi dă acordul;.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. IV Legea 202/2010