Art. 121 Legea 204/2006 pensiile facultative Răspunderea juridică

CAPITOLUL XVII
Răspunderea juridică
Art. 121

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control ale Comisiei;

b) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor depozitarului;

c) nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (1);

d) nerespectarea prevederilor art. 44 alin. (3) şi (4);

e) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 76 alin. (5) şi (7);

f) depăşirea plafoanelor prevăzute la art. 87 alin. (1) şi (4);

g) investirea în categoriile de active prevăzute la art. 90 alin. (1);

h) nerespectarea prevederilor art. 92 alin. (2) privind metoda de calcul al comisioanelor;

i) nerespectarea prevederilor art. 98 alin. (1);

j) nerespectarea unuia dintre termenele prevăzute la art. 100 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 103 alin. (1) sau la art. 104;

k) nerespectarea celorlalte obligaţii prevăzute în cuprinsul prezentei legi, în normele emise în aplicarea acesteia, precum şi în actele adoptate de Comisie.

(2) Săvârşirea de către persoana fizică sau juridică a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu:

a) avertisment scris;

b) amendă contravenţională;

c) anularea votului exprimat sau suspendarea temporară a dreptului de vot al acţionarilor semnificativi;

d) retragerea autorizaţiei sau a avizului, după caz a avizului altor entităţi decât administratorul, căruia i se aplică măsura administrativă prevăzută la art. 38;

e) restrângerea sau interzicerea dreptului administratorilor de a dispune de propriile active;

f) interzicerea, pe o perioadă cuprinsă între 90 şi 180 de zile, a desfăşurării unor activităţi ce cad sub incidenţa prezentei legi.

(3) Sancţiunile principale prevăzute la alin. (2) lit. a) sau b) pot fi aplicate cumulativ cu oricare dintre sancţiunile complementare prevăzute la alin. (2) lit. c)-f).

(4) Limitele amenzilor se stabilesc după cum urmează:

a) între 0,5% şi 5% din capitalul social pentru persoanele juridice;

b) între 1.000 lei şi 100.000 lei, pentru persoanele fizice.

(5) Amenzile contravenţionale aplicate potrivit prezentei legi se fac venit la bugetul de stat.

(6) Comisia poate aplica sancţiuni persoanelor fizice cărora, în calitate de administratori, reprezentanţi legali sau exercitând în drept ori în fapt funcţii de conducere sau exercitând cu titlu profesional activităţi reglementate de prezenta lege, le este imputabilă respectiva contravenţie.

(7) Persoanele fizice prevăzute la alin. (6) sunt ţinute, potrivit legii, şi la repararea prejudiciilor patrimoniale cauzate prin fapta constituind contravenţie. Dacă fapta este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar la repararea prejudiciului cauzat.

(8) La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.

(9) Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie.

(10) În cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat.

(11) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către persoanele cu atribuţii privind supravegherea şi/sau controlul respectării dispoziţiilor legale şi ale reglementărilor aplicabile sistemului de pensii private, din cadrul Comisiei, sau de către personalul împuternicit în acest scop, prin decizie a preşedintelui Consiliului Comisiei.

Legea 204/2006 pensiile facultative actualizată prin:

OUG nr. 112/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative din 10 octombrie 2007, Monitorul Oficial 710/2007;

OUG nr. 112/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative din 10 octombrie 2007, Monitorul Oficial 710/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 121 Legea 204/2006 pensiile facultative Răspunderea juridică