Art. 87 Legea 204/2006 pensiile facultative Investiţiile fondurilor de pensii facultative
Comentarii |
|
Investiţiile fondurilor de pensii facultative
Art. 87
(1) Cu respectarea dispoziţiilor art. 84, administratorul investeşte în:
a) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv conturi şi depozite în lei la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei instituţii de credit străine autorizată să funcţioneze pe teritoriul României şi care nu se află în procedura de supraveghere specială ori de administrare specială sau a cărei autorizaţie nu este retrasă, fără să depăşească un procent mai mare de 20% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
b) titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice din România, emise de state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 70% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
c) obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de autorităţile administraţiei publice locale din România sau din statele membre ale Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 30% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
d) valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din România, din statele membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în procent de până la 50% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
e) titluri de stat şi alte valori mobiliare emise de state terţe, în procent de până la 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
f) obligaţiuni şi alte valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate, emise de autorităţile administraţiei publice locale din state terţe, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
g) obligaţiuni şi alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate şi îndeplinesc cerinţele de rating, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
h) titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România sau din alte ţări, în procent de până la 5% din valoarea totală a activelor fondului de pensii facultative;
i) alte forme de investiţii prevăzute de normele adoptate de Comisie.
(2) Investiţiile prevăzute la alin. (1), după caz, sunt efectuate în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României privind operaţiunile valutare.
(3) Comisia poate modifica temporar procentul maxim al activelor care poate fi investit în categoriile de active prevăzute la alin. (1) şi va emite norme în acest scop.
(4) În funcţie de natura emitentului de instrumente în care administratorul poate investi, procentele maxime admise sunt:
a) 5% din activele unui fond de pensii facultative pot fi investite într-o singură societate comercială sau în fiecare categorie de active ale acesteia;
b) 10% din activele unui fond de pensii facultative pot fi investite în activele unui grup de emitenţi şi persoanele afiliate lor.
← Art. 86 Legea 204/2006 pensiile facultative Investiţiile... | Art. 88 Legea 204/2006 pensiile facultative Investiţiile... → |
---|