Art. 92 Legea 204/2006 pensiile facultative Finanţarea activităţii administratorului

CAPITOLUL XI
Finanţarea activităţii administratorului
Art. 92

(1) Veniturile administratorului rezultate din administrarea fondurilor de pensii facultative se constituie din:

a) comision de administrare;

b) penalităţi de transfer;

c) tarife pentru servicii de informare suplimentare, la cerere, furnizate potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Comisionul de administrare se constituie prin:

a) deducerea unui cuantum din contribuţiile plătite, dar nu mai mult de 5%, cu condiţia ca această deducere să fie făcută înainte de convertirea contribuţiilor în unităţi de fond;

b) deducerea unui procent din activul net total al fondului de pensii facultative, dar nu mai mult de 0,2% pe lună, stabilit prin prospectul schemei de pensii facultative.

(3) Penalitatea de transfer reprezintă suma suportată de participant în cazul în care transferul la alt administrator se realizează mai devreme de 2 ani de la aderarea la fondul de pensii facultative precedent, limita maximă a acesteia fiind stabilită prin normele adoptate de Comisie.

(4) Administratorul utilizează aceeaşi metodă de calcul şi de percepere a comisioanelor de administrare pentru toţi participanţii la acelaşi fond de pensii facultative.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 92 Legea 204/2006 pensiile facultative Finanţarea activităţii administratorului