Art. 14 Legea 21/1991 Procedura acordării cetăţeniei române

CAPITOLUL III
Procedura acordării cetăţeniei române
Art. 14

(1) Comisia pentru cetăţenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate juridică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renunţarea la cetăţenia română.

(2) Comisia are un secretariat tehnic constituit în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

(3) Membrii Comisiei şi preşedintele acesteia se numesc prin ordin al ministrului justiţiei, pentru un mandat de 2 ani, şi pot fi revocaţi pe toată durata mandatului prin ordin al ministrului justiţiei.

(4) Comisia are activitate permanentă, este formată dintr-un preşedinte şi din 20 de membri, personal din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Lucrările Comisiei nu sunt publice, acestea se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta.

(5) Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetăţeniei române se constată printr-un raport motivat, care se adoptă de Comisie cu votul majorităţii celor prezenţi. În caz de paritate, votul preşedintelui Comisiei sau al înlocuitorului acestuia este decisiv.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 14 Legea 21/1991 Procedura acordării cetăţeniei române