Art. 27 Consiliul Concurenţei

CAPITOLUL IV
Consiliul Concurenţei

Art. 27

(1) Consiliul Concurenţei adoptă regulamente şi instrucţiuni, emite ordine, ia decizii şi formulează avize, face recomandări şi elaborează rapoarte în aplicarea prevederilor prezentei legi.

(2) Consiliul Concurenţei poate face recomandări de bună practică în diverse sectoare economice şi îndrumări privind diverse aspecte generale ale aplicării legislaţiei în domeniul concurenţei, cu luarea în considerare a practicii instanţelor naţionale şi a celor de la nivelul Uniunii Europene, precum şi a practicii Comisiei Europene.

(3) Abrogat.

(4) Consiliul Concurenţei emite ordine prin care pune în aplicare, suspendă sau abrogă reglementările adoptate în plen, dispune efectuarea de investigaţii, ordonă inspecţii, ia măsuri privind gestiunea internă şi personalul din subordine, precum şi orice alte măsuri necesare îndeplinirii strategiei şi misiunii autorităţii de concurenţă.

(5) Deciziile Consiliului Concurenţei sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual prin care se constată încălcarea prevederilor prezentei legi şi se aplică sancţiunile corespunzătoare, se dispun măsurile necesare restabilirii mediului concurenţial, se acordă accesul la informaţii confidenţiale, se soluţionează plângerile formulate în baza dispoziţiilor prezentei legi, precum şi cererile şi notificările privind concentrările economice.

(6) Avizele sunt formulate, recomandările şi propunerile sunt făcute, punctele de vedere sunt formulate, rapoartele sunt elaborate şi comunicate, după caz, publicate, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.

Legea concurentei actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 75/2010 - privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 459/2010;

Ordonanţă de urgenţă nr. 75/2010 - privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 459/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 27 Consiliul Concurenţei