Art. 64 Dispoziţii comune şi finale

CAPITOLUL VII
Dispoziţii comune şi finale

Art. 64

(1) Cifra de afaceri prevăzută la art. 14 este suma veniturilor realizate din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de întreprindere în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar, inclusiv a livrărilor intracomunitare.

(2) Când o operaţiune de concentrare economică are loc în modalitatea prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. b), prin cumpărare de elemente de activ, din cifra de afaceri stabilită potrivit prevederilor alin. (1) va fi luată în considerare numai suma aferentă activelor constituind obiect al tranzacţiei.

(3) Dacă, în cursul unei perioade de 2 ani, două sau mai multe tranzacţii de felul celor prevăzute la alin. (2) au loc între aceleaşi persoane fizice şi/sau juridice, ele sunt considerate ca o singură operaţiune de concentrare economică, realizată la data ultimei tranzacţii.

Legea concurentei actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 75/2010 - privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 459/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 64 Dispoziţii comune şi finale