Art. 49 Păstrarea evidenţei
Comentarii |
|
Art. 49
Păstrarea evidenţei
(1) Producătorii de deşeuri, deţinătorii de deşeuri, comercianţii şi brokerii, aşa cum sunt definiţi în anexa nr. 1, precum şi operatorii economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor sunt obligaţi să asigure evidenţa gestiunii deşeurilor pentru fiecare tip de deşeu, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, şi să o transmită anual agenţiei judeţene pentru protecţia mediului.
(2) Producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice, pe lângă evidenţa prevăzută la alin. (1), trebuie să păstreze buletinele de analiză care caracterizează deşeurile periculoase generate din propria activitate şi să le transmită, la cerere, autorităţilor competente pentru protecţia mediului.
(3) Agenţia pentru protecţia mediului păstrează pentru scopuri statistice, cel puţin 5 ani, evidenţele prevăzute la alin. (1).
(4) Persoanele juridice/Persoanele fizice autorizate, precum şi producătorii de deşeuri periculoase, operatorii economici care sunt autorizaţi pentru colectarea şi transportul deşeurilor periculoase sau care acţionează în calitate de comercianţi ori brokeri sunt obligaţi să ţină o evidenţă cronologică a cantităţii, naturii, originii şi, după caz, a destinaţiei, a frecvenţei, a mijlocului de transport, a metodei de tratare, precum şi a operaţiunilor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 şi să o pună la dispoziţia autorităţilor competente, la cererea acestora.
(5) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să păstreze evidenţa gestiunii deşeurilor cel puţin 3 ani, cu excepţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de transport, care trebuie să păstreze evidenţa timp de cel puţin 12 luni.
(6) La cererea autorităţilor competente sau a unui deţinător anterior sunt furnizate documentele justificative conform cărora operaţiunile de gestionare au fost efectuate.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), instituţiile care desfăşoară activităţi care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională transmit evidenţa gestiunii deşeurilor anual, centralizat, la autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
(8) ANPM centralizează informaţiile prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002, cu completările ulterioare, colectate de agenţiile pentru protecţia mediului.
← Art. 48 Raportări | Art. 50 Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor... → |
---|