Art. 59
Comentarii |
|
Art. 59
(1) Autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiului Bucureşti, au următoarele obligaţii:
A. la nivel de comune, oraşe şi municipii, inclusiv la nivelul municipiului Bucureşti:
a) asigură implementarea la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană;
b) urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din PRGD şi PJGD;
c) elaborează strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor;
d) hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de lege;
e) asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare;
f) asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora;
g) asigură informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor;
h) acţionează pentru refacerea şi protecţia mediului;
i) asigură şi răspund pentru monitorizarea activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală;
B. la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti:
a) elaborează, adoptă şi revizuiesc PJGD/PMGD şi participă la elaborarea PRGD;
b) coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean privind gestionarea deşeurilor;
c) acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă tehnică în implementarea PJGD şi PRGD;
d) hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de lege;
e) analizează propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru refacerea şi protecţia mediului;
f) urmăresc şi asigură respectarea de către consiliile locale a prevederilor prezentei legi;
g) asigură monitorizarea activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale a unităţilor administrativ-teritoriale şi a municipiului Bucureşti aprobă, prin hotărâri ale consiliului local/judeţean/general, măsurile necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării sau gestionării necontrolate a deşeurilor.
(3) Pentru deşeurile generate în gospodăriile populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale a unităţilor administrativ-teritoriale şi a municipiului Bucureşti şi, după caz, Asociaţia de dezvoltare intercomunitară încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu persoanele juridice care preiau obligaţiile producătorilor pentru fluxurile de deşeuri reglementate prin acte normative care transpun directive individuale în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite de acestea.
← Art. 58 | Art. 60 Controlul → |
---|
Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:
Comentarii despre Art. 59
