Art. 70 Legea 215/2001 actualizata si republicata

CAPITOLUL III
Primarul si viceprimarul
Art. 70

(1) Mandatul primarului inceteaza ca urmare a rezultatului unui referendum local avand ca obiect demiterea acestuia, organizat in conditiile legii, conform procedurii prevazute la art. 55 alin. (3)-(7).

(2) Referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei, orasului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau a neexercitarii atributiilor ce ii revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului.

(3) Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele si prenumele, data si locul nasterii, seria si numarul buletinului sau ale cartii de identitate si semnatura olografa ale cetatenilor care au solicitat organizarea referendumului.

(4) Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitata, in scris, de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei, orasului sau municipiului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 70 Legea 215/2001 actualizata si republicata