Art. 28 Dispoziţii finale

CAPITOLUL XI
Dispoziţii finale

Art. 28

(1) Cadrul de reglementare privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi biolichidelor, precum şi modul în care utilizarea acestora este considerată la îndeplinirea obiectivelor stabilite prin prezenta lege se elaborează de ministerul de resort şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(2) Abrogat.

NOTĂ:

Reproducem mai jos menţiunea privind transpunerea normelor comunitare din Legea nr. 139/2010 privind modificarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a energiei din surse regenerabile de energie:

Prezenta lege transpune art. 1-4, art. 5 alin. (1), art. 6-10, art. 12, art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (2)-(6) din Directiva nr. 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 140 din 5 iunie 2009. Celelalte prevederi ale directivei menţionate care nu sunt transpuse prin prezenta lege se vor transpune prin hotărâri ale Guvernului subsecvente.

Legea 2208 2008 producerea energiei din surse regenerabile actualizată prin:

OUG 88/2011 - privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie din 12 octombrie 2011, Monitorul Oficial 736/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 28 Dispoziţii finale