Art. 56 Sancţiuni

CAPITOLUL VIII
Sancţiuni

Art. 56

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) neluarea de către proprietari, de către asociaţia de proprietari sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă a clădirii şi a instalaţiilor comune aferente (ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, de încălzire centrală, de preparare şi distribuire a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, crematorii, instalaţii de colectare a deşeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonie etc.) pe toată durata existenţei acestora;

b) neîndeplinirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil;

c) neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari;

d) schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei fără autorizaţiile şi aprobările legale;

e) modificarea aspectului proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale;

f) neaplicarea sau nerespectarea prevederilor prezentei legi de către funcţionarii publici şi personalul angajat al autorităţilor publice locale şi centrale, inclusiv personalul regiilor ori al societăţilor furnizoare de servicii publice de utilităţi, dacă fapta nu a fost comisă în astfel de împrejurări încât să constituie infracţiune.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează:

a) faptele prevăzute la lit. a), b) şi c) se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei;

b) fapta prevăzută la lit. d), cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei;

c) faptele prevăzute la lit. e) şi f), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

(3) Sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) se aplică persoanelor fizice constatate vinovate, iar cea prevăzută la alin. (1) lit. f) funcţionarilor publici sau personalului angajat al autorităţilor publice, inclusiv personalului regiilor ori societăţilor furnizoare de servicii de utilităţi publice.

(4) Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege, făcută la sesizarea oricărei persoane interesate, precum şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare se fac de către persoanele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, de primari sau de împuterniciţii acestora.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 56 Sancţiuni




Mureșanu Mariana 21.07.2018
Ma puteți ajuta, va rog cu un sfat sau cu o informație concreta? Dacă un bloc finisat în 2015 nu are asociației de proprietari nici în momentul de fata, ceea ce înseamnă iulie 2018 cum poate fi sancționat dezvoltatorul deoarece el se ocupa de asa zisele probleme(doar intretinerea și prezenta unei femei de serviciu o data pe săptămână pentru curatenie)însă proprietarii apartamentelor profita de acest aspect și este o debandada totala, gălăgie și mizerie și țipete
Răspunde
Maria 27.05.2017
Stie cineva Cum se penalizeaza, legal, faptul ca asociatia incalca art 12. cap. B lit, i, respectiv incalcarea interdictiaei ca tatal si fiica sa fie presedinte respectiv administrator in aceeasi asociatie?
Răspunde
Eva Dan 10.01.2017
In blocul unde sunt proprietara unui apartament cu alta destinatie decat cea de locuit,o hotarare a adunarii generale a asociatiei de proprietari luata in lipsa mea,a proprietarei avizate,poate permite taxarea lunara suplimentara cu o suma nemotivata la cheltuielile de intretinere cu titlu de ,,Privati",nejustificata?...Cand am contestat suma trecuta la rubrica ,,privati' pe lista de cheltuieli de intretinere in baza art 48^ mi s-a dat raspuns ,,conform art 45 ....,,proprietarii membrii ai asociatiei de proprietari pot aproba si alte fonduri cu caracter special'..!!!......Eu ca proprietar nu
Citește mai mult am inchiriat nici un spatiu din proprietatea comuna ,doar in apartamentul meu ,proprietate personala se desfasoara o alta activitate decat cea de locuit in care-si desfasoara activitatea o siungura persoana ,trecuta la intretinere .Astfel pe lista de cheltuieli de intretinere lunara sunt trecute cheltuielile aferente numarului de persoane,cheltuielile pe cota parte indiviza ,fondul de reparatii, fondul de rulment si in plus la apartamentul meu exista o rubrica ,,PRIVATI" in dreptul careia este trecuta lunar suma de 50 lei.Pri neplata acestei sume care nu mi-a fost justificata (nu mi s-a spus modalitatea de calcul cum s-a ajuns la aceasta valoare)de administrator si presedinte,apar la intretinere cu restante de peste 1000lei.Am sesizat la serviciul ce se ocupa cu asociatiile de proprietari de la primarie .....raspunsul a fost ca ,,exista o hotarare a adunarii generale"....si sa le dau banii.......Conform art.56,ar trebui amendati cei raspunzatori cu amenda intre 500 si 3000 lei ,unde ar trebui sa ma mai adresez?
Răspunde
maximus 11.06.2013
Va rog sa-mi raspundeti la urmatoarea intrebare: In conformitate cu prevederile Legii 230/2007, se poate schimba destinatia proprietatii comune, respectiv ghena de gunoi, prin hotararea adunarii generale a asociatiei de proprietari, in boxa si data spre folosinta unuia dintre proprietari contra unei chirii lunare? Mentionez ca lociuesc intr-un imobil cu 10 etaje iar la un numar de 5 din aceste ghene de gunoi li s-a schimbat destinatia, in boxe. In asteptarea unui raspuns, va multumesc anticipat.
Răspunde
Cristian Ioniță 17.11.2014
Da, se poate.
Răspunde