Art. 11 Legea 248/2005 Paşaportul diplomatic Documente de călătorie în străinătate

CAPITOLUL II
Documente de călătorie în străinătate

SECŢIUNEA a 2-a
Paşaportul diplomatic
Art. 11

(1) Titularii paşapoartelor diplomatice sunt obligaţi să le predea instituţiei din care fac parte, după cum urmează:

a) persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. c), d), cu excepţia primului-ministru, e), g), i), j), l), m) şi o), precum şi soţul, soţia şi copiii minori ai acestora, la încheierea mandatului cu care au fost învestite;

b) persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f), h), k) şi n), precum şi soţul, soţia şi copiii minori ai acestora, în termen de 5 zile de la întoarcerea din deplasarea în străinătate care a determinat necesitatea folosirii paşaportului diplomatic.

(2) Persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. u) sunt obligate să predea paşaportul diplomatic la Ministerul Afacerilor Externe, în termen de 5 zile de la întoarcerea din deplasarea în străinătate care a determinat necesitatea folosirii paşaportului diplomatic.

(3) La încetarea calităţii prevăzute la art. 8 alin. (1), instituţia din cadrul căreia face parte titularul are obligaţia să predea paşaportul diplomatic Ministerului Afacerilor Externe, în vederea anulării, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. v).

Legea 284/2005 regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate actualizată prin:

OUG nr. 207/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate din 4 decembrie 2008, Monitorul Oficial 831/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 11 Legea 248/2005 Paşaportul diplomatic Documente de călătorie în străinătate