Art. 32 Legea 248/2005 Condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate de către cetăţenii români Exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate

CAPITOLUL III
Exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate

SECŢIUNEA 1
Condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate de către cetăţenii români
Art. 32

(1) Până la preluarea minorului de către părinte sau, după caz, de către o altă persoană, în condiţiile prezentei legi, însoţitorul prevăzut la art. 30 alin. (1) lit. d), care călătoreşte în străinătate în condiţiile prezentei legi împreună cu acesta, are următoarele obligaţii:

a) să acorde îngrijire şi supraveghere minorului pe toată durata deplasării;

b) să nu abandoneze minorul;

c) să nu încredinţeze minorul altei persoane decât părintelui, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c) ori, în cazuri deosebite, autorităţilor străine competente în domeniul acordării de asistenţă şi protecţie pentru minori;

d) să respecte scopul, ruta şi durata deplasării menţionate în declaraţia prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. d), cu excepţia situaţiei când există acordul ulterior al acestora cu privire la schimbările intervenite;

e) în cazul dispariţiei minorului pe perioada deplasării în străinătate, să anunţe de îndată autorităţile competente de pe teritoriul statului unde s-a produs evenimentul, precum şi cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, solicitând eliberarea unei adeverinţe în acest sens;

f) să informeze de îndată ce este posibil cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, în cazul apariţiei unei situaţii obiective de natură să întrerupă călătoria, să schimbe ruta, să depăşească durata călătoriei indicate de părinţi sau de reprezentantul legal;

g) în cazul în care nu este posibilă încredinţarea minorului persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c), să anunţe imediat cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, în vederea reunificării familiale a minorului sau, după caz, să se reîntoarcă în România cu acesta.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e)-g), misiunea diplomatică sau oficiul consular sesizat are obligaţia de a informa imediat, direct sau prin intermediul Direcţiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, atât Inspectoratul General al Poliţiei Române, cât şi Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea anunţării părinţilor ori a reprezentantului legal al minorului în legătură cu evenimentul produs.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 32 Legea 248/2005 Condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate de către cetăţenii români Exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate




Marian Anitescu 3.03.2019
Bună seara, am o fetiță în vârstă de 12 ani, prin lege îmi este încredințată mie,a venit mama ei și mi-a cerut-o în Spania, am mers la consulat, am dat declarație că sunt de acord, acum mama fetiței ma blocat pe fb,si-a schimbat nr de tel și nu știu nimic de copil, cum pot revoca declarația? Ce pot face?
Răspunde