Art. 44 Legea 248/2005 Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate Exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate
Comentarii |
|
Exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate
SECŢIUNEA a 3-a
Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate
Art. 44
(1) La cererea persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura prevăzută la art. 40, în condiţiile art. 42, instanţa de judecată care a instituit această măsură poate dispune suspendarea temporară a executării acesteia şi înlocuirea acestei măsuri, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 39 alin. (3)-(7), în următoarele cazuri:
a) persoana urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României şi fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, prezentând documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autorităţile medicale române;
b) în cazul decesului în străinătate al soţului sau al unei rude de până la gradul al IV-lea inclusiv;
c) în alte situaţii obiective care necesită prezenţa temporară a persoanei pe teritoriul altui stat, fără de care interesele legitime ale acesteia sau ale altui cetăţean ar fi în mod grav afectate.
(2) În cazul în care instanţa admite cererea prevăzută la alin. (1), prin hotărârea pe care o pronunţă trebuie să stabilească perioada exactă, precum şi statul/statele în care persoana poate călători.
(3) Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţară a persoanei prevăzute la alin. (1), în condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (2) şi (3), dacă prezintă hotărârea instanţei de judecată, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care se suspendă temporar executarea măsurii prevăzute la art. 40.
← Art. 43 Legea 248/2005 Limitarea exercitării dreptului la... | Art. 45 Legea 248/2005 Contravenţii şi infracţiuni → |
---|