Art. 24 Legea 265/2008 Dispoziţii tranzitorii şi finale

CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 24

(1) Persoanele, altele decât cele prevăzute la art. 7 alin. (5), care până la data intrării în vigoare a prezentei legi au obţinut certificate de absolvire a unor cursuri de formare a auditorilor de siguranţă rutieră cu o durată de cel puţin 6 luni vor fi recunoscute ca auditori de siguranţă rutieră şi vor obţine, la cerere, atestatul de auditor de siguranţă rutieră.

(2) Cererea împreună cu documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) se depun la secretariatul Comisiei, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului prevăzut la art. 6 alin. (1).

(3) Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute şi atestă calitatea de auditor de siguranţă rutieră în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, dispunând înscrierea în Registrul auditorilor de siguranţă rutieră, potrivit prezentei legi.

Legea 265/2008 actualizată prin:

Ordonanţă nr. 6/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind auditul de siguranţă rutieră din 29 ianuarie 2010, Monitorul Oficial 70/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 24 Legea 265/2008 Dispoziţii tranzitorii şi finale