Art. 27 Drepturile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României Drepturile şi obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României

CAPITOLUL IV
Drepturile şi obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României

SECŢIUNEA 1
Drepturile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României

Art. 27

(1) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul la concedii de odihnă, de studii, fără plată, medicale, de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, concedii suplimentare pentru lucru în ţări cu climă greu de suportat, precum şi în alte situaţii, în condiţiile legii.

(2) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României beneficiază de concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare pe an, plătit în moneda naţională a României.

(3) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul, pe lângă o indemnizaţie de concediu de odihnă, şi la o primă egală cu salariul de bază în lei, din luna anterioară plecării în concediu de odihnă.

(4) Membrii Corpului diplomatic şi consular al României au dreptul la decontarea cheltuielilor pentru transportul bunurilor personale şi ale membrilor de familie care îi însoţesc, la trimiterea şi revenirea din misiune permanentă în străinătate, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor externe.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 27 Drepturile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României Drepturile şi obligaţiile membrilor Corpului diplomatic şi consular al României