Art. 95 Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei Protecţia copilului împotriva exploatării

CAPITOLUL VI
Protecţia copilului împotriva exploatării

SECŢIUNEA a 3-a
Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

Art. 95

(1) În cadrul procesului prevăzut la art. 94 alin. (3) şi (4), se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog.

(2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale.

(3) Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 95 Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei Protecţia copilului împotriva exploatării