Art. 35 Încredinţarea în vederea adopţiei Procedura adopţiei interne

CAPITOLUL III
Procedura adopţiei interne

SECŢIUNEA a 3-a
Încredinţarea în vederea adopţiei

Art. 35

(1) Pe durata încredinţării copilului în vederea adopţiei, domiciliul acestuia se află la persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat. Efectuarea actelor obişnuite necesare exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti, cu excepţia celor care conduc la încheierea unui act juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia acesta i-a fost încredinţat.

(2) Dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice sau, după caz, de a încuviinţa actele pe care acesta le încheie, precum şi dreptul de a administra bunurile copilului se exercită de către preşedintele consiliului judeţean sau primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei. Dreptul de administrare poate fi delegat, în mod excepţional, către persoana sau familia căreia i s-a încredinţat copilul pentru efectuarea unor acte speciale, în interesul copilului, care vor fi expres menţionate în cuprinsul documentului prin care se acordă delegarea.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 35 Încredinţarea în vederea adopţiei Procedura adopţiei interne