Art. 51 Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire Procedura adopţiei internaţionale

CAPITOLUL IV
Procedura adopţiei internaţionale

SECŢIUNEA a 2-a
Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire

Art. 51

(1) Cererile transmise Oficiului trebuie însoţite de următoarele documente:

a) un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copiii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de autorităţile competente din statul primitor;

b) certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;

c) cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte şi al soţului care nu se asociază la adopţie;

d) raportul medical întocmit separat pentru fiecare adoptator şi, după caz, raportul medical privind bolile psihice ale soţului care nu se asociază la adopţie;

e) actul din care să rezulte că există garanţiile că adoptatul are posibilitatea să intre şi să locuiască permanent în statul primitor, precum şi că adoptatul are faţă de adoptator şi rudele acestuia aceeaşi situaţie legală ca şi aceea a unui copil biologic al adoptatorului.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d) şi e) vor fi prezentate în original şi însoţite de traducerea legalizată în limba română.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;


Art. 511

(1) Selecţia şi potrivirea copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în străinătate se realizează de către Oficiu, în conformitate cu metodologia elaborată de acesta şi aprobată prin hotărâre a Guvernului.

(2) Persoana sau familia selectată are obligaţia să se deplaseze în România şi să locuiască efectiv pe teritoriul ţării pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile consecutive, care vor fi utilizate în scopul relaţionării cu copilul.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului va întocmi şi va transmite Oficiului un raport cu privire la relaţionarea dintre copil şi persoana sau familia selectată.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;


Art. 512

Oficiul va notifica autorităţilor centrale competente sau organizaţiilor acreditate din statul primitor selectarea adoptatorului sau familiei adoptatoare.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;


Art. 513

Odată cu notificarea prevăzută la art. 512, Oficiul va solicita autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate din statul primitor să îi comunice următoarele:

a) acordul adoptatorului sau familiei adoptatoare cu privire la selecţia prevăzută la art. 511;

b) acordul cu privire la continuarea procedurii de adopţie.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;


Art. 514

Prevederile art. 512 şi 513 lit. a) nu se aplică în situaţiile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a) şi c).

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 51 Atestarea adoptatorului sau familiei adoptatoare din statul de primire Procedura adopţiei internaţionale