Art. 58 Efectele adopţiei

CAPITOLUL V
Efectele adopţiei

Art. 58

(1) Adoptatorii sunt obligaţi să informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârste cât mai mici, cu sprijinul specialiştilor din cadrul compartimentului de adopţii şi postadopţii al direcţiei.

(2) Adoptatorii şi adoptatul au dreptul să obţină din partea autorităţilor competente extrase din registrele publice al căror conţinut atestă faptul, data şi locul naşterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor fireşti.

(3) Identitatea părinţilor fireşti ai adoptatului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacităţii depline de exerciţiu numai pentru motive medicale, de către Oficiu, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soţului sau descendenţilor acestuia ori a reprezentantului unei instituţii medicale sau a unui spital.

(4) După dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul său ori, în cazul în care el nu are domiciliul în România, Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile aflate în posesia oricăror autorităţi publice cu privire la identitatea părinţilor săi fireşti.

(5) Instanţa citează direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului, Oficiul, precum şi orice altă persoană a cărei ascultare poate fi utilă pentru soluţionarea cererii şi va putea admite cererea dacă, potrivit probelor administrate, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale solicitantului şi dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere adecvată.

(6) Persoanele adoptate care deţin informaţii asupra identităţii părinţilor fireşti se pot adresa direct Oficiului pentru realizarea demersurilor vizând contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;


Art. 581

Metodologia privind accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii cu caracter general vizând persoana adoptată se elaborează de Oficiu şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;


Art. 582

Informaţiile relevante referitoare la adopţie, la originea copilului, în special cele cu privire la identitatea părinţilor fireşti, precum şi datele asupra istoricului medical al copilului şi familiei sale se păstrează minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de încuviinţare a adopţiei.

Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:

Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 58 Efectele adopţiei