Art. 30 Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale Proceduri privind elaborarea bugetelor Procesul bugetar

CAPITOLUL III
Procesul bugetar

SECŢIUNEA 1
Proceduri privind elaborarea bugetelor

Art. 30

Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale

(1) Pentru funcţionarea unor servicii publice locale, create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, aprobă taxe speciale.

(2) Cuantumul taxelor speciale se stabileşte anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes local, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.

(3) Prin regulamentul aprobat de autorităţile deliberative se vor stabili domeniile de activitate şi condiţiile în care se pot institui taxele speciale, modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele respective.

(4) Hotărârile luate de autorităţile deliberative, în legătură cu perceperea taxelor speciale de la persoanele fizice şi juridice plătitoare, vor fi afişate la sediul acestora şi publicate pe pagina de internet sau în presă.

(5) Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestaţie în termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen, autoritatea deliberativă care a adoptat hotărârea se întruneşte şi deliberează asupra contestaţiilor primite.

(6) Taxele speciale se fac venit la bugetul local şi se încasează numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

(7) Abrogat.

Legea finanţelor publice locale actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 63/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 450/2010;

Ordonanţă de urgenţă nr. 63/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare din 30 iunie 2010, Monitorul Oficial 450/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 30 Taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale Proceduri privind elaborarea bugetelor Procesul bugetar