Art. 31 Legea 275/2006 Transferarea persoanelor condamnate
Comentarii |
|
Condiţiile de detenţie
Art. 31 Transferarea persoanelor condamnate
(1) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, dacă este necesară activităţii unui organ judiciar, se dispune, la solicitarea organului judiciar, de directorul penitenciarului, iar în cazul persoanelor condamnate solicitate de mai multe organe judiciare în aceeaşi perioadă de timp, transferarea temporară se dispune de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3) Dispoziţiile art. 29 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.
(4) Este interzisă transferarea în penitenciare, pentru o perioadă mai mare de 5 zile, a minorilor care execută măsura educativă a internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ.
(5) De asemenea, este interzisă transferarea pentru o perioadă mai mare de 5 zile a minorilor condamnaţi la pedepse privative de libertate, în alte penitenciare decât cele pentru minori şi tineri.
(6) Abrogat.
Legea nr. 275/2006 actualizată prin:Lege nr. 83/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal din 13 mai 2010, M. Of. 329/2010;
← Art. 30 Legea 275/2006 Locul de executare a pedepselor privative... | Art. 32 Legea 275/2006 Modul de executare a pedepselor privative... → |
---|