Art. 11 Legea 290/2004 Înscrierea datelor în cazierul judiciar şi procedura de scoatere din evidenţă

CAPITOLUL III
Înscrierea datelor în cazierul judiciar şi procedura de scoatere din evidenţă
Art. 11

(1) În evidenţa cazierului judiciar organizată la unităţile de poliţie prevăzute la art. 6 şi 7 se notează în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se şterg din evidenţă, date privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sau faţă de care a fost luată una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) nu se înscriu în certificatul de cazier judiciar eliberat persoanei fizice sau, după caz, persoanei juridice.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care certificatul de cazier judiciar este eliberat în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, potrivit dispoziţiilor art. 1582 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în certificatul de cazier judiciar se înscriu şi date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

modificat de

Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010 - privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 11 Legea 290/2004 Înscrierea datelor în cazierul judiciar şi procedura de scoatere din evidenţă