Art. 6 Legea 290/2004 Organizarea cazierului judiciar
Comentarii |
|
Organizarea cazierului judiciar
Art. 6
(1) La Inspectoratul General al Poliţiei Române se organizează şi funcţionează cazierul judiciar central în care se ţine evidenţa persoanelor fizice născute în afara României şi a persoanelor juridice străine care fac obiectul cazierului judiciar, al evidenţei operative şi al evidenţelor speciale ale poliţiei, care au comis infracţiuni pe teritoriul României şi au fost condamnate, sancţionate administrativ conform Codului penal sau faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale, precum şi a celor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 14 alin. (2).
(2) În cazierul judiciar central se ţine, de asemenea, şi evidenţa persoanelor despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea organelor competente ale altor state.
← Art. 5 Legea 290/2004 Organizarea cazierului judiciar | Art. 7 Legea 290/2004 Organizarea cazierului judiciar → |
---|